toate sectiunile Rol.ro

Presupusul criminal al suporterului dinamovist mort după derby-ul cu Steaua a fost reținut

Presupusul criminal al suporterului dinamovist mort după derby-ul cu Steaua a fost reținut
Bărbatul care i-ar fi provocat moartea unui dinamovist a fost reținut, anuntă REALITATEA TV. Suspectul reținut are 25 de ani. Un suporter în varstă de 18 de ani al echipei de fotbal Dinamo București a murit după derby-ul cu Steaua București, de sambătă, din etapa a 5-a din Ligă 1. Suporterul dinamovist ar fi fost lovit cu o sticlă în cap de către un sustinător al formației rivale. 

UPDATE: Bărbatul, în varstă de 25 de ani, locuiește în zona în care a avut loc agresiunea și a recunoscut, în timpul audierilor, că a avut un conflict cu victima, au precizat surse judiciare pentru agenția de presă MEDIAFAX. 
  
Adrian Daniel Matei, din București, și-a pierdut viața, miercuri, la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, acolo unde se afla în comă după ce sambătă a fost victima unui atac violent. Potrivit medicilor, tanărul a suferit un hematom cerebral sever. 
  
Adrian Daniel Matei era jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa și elev în clasa a 12-a la Liceul Anghel Saligny. "Era un băiat foarte cuminte, educat și liniștit. Avea această pasiune pentru fotbal, mergea la fiecare meci. Antrenorul său mi-a spus că el a încercat să aplaneze un conflict doar", a declarat antrenoarea de hochei pe iarbă Ana Litvinchevici, pentru ProSport. 
  
Dinamo București a oferit un punct de vedere ca urmare a tragicului eveniment, prin vocea directorului sportiv Ionel Dănciulescu. "Clubul Dinamo este șocat că în România acestor zile astfel de drame pot avea loc. Ne exprimăm întreaga compasiune și sincerele noastre condoleanțe familiei celui dispărut în aceste circumstanțe tragice. Cerem cu fermitate autoritătilor statului să-și facă datoria și să-i prindă cât mai repede pe autorii acestei crime, cerem dreptate! Suntem șocați că incă se mai pot produce astfel de drame și că unele subspecii umane sunt capabile de astfel de fapte". 
  







Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)
Cele mai citite stiri azi

© Copyright ROL PORTAL SERVICES SRL 2017