toate sectiunile Rol.ro
Stiri fotbal intern | ROL.ro
Decizia a venit în urma solicitării Federației Române de Fotbal.
Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu a declarat că are un acord verbal cu Petre Grigoraș.
FC Steaua a jucat ieri în cantonamentul din Slovenia un ultim meci înainte de revenirea în țară. Care a fost scorul?
Ce a declarat finanțatorul Stelei luni despre Federația Română de Fotbal.
FC Viitorul, echipa al cărui patron este Gică Hagi, trebuia să pornească spre Polonia astăzi, luni, la ora 14:50 pentru cel de-al doilea cantonament al verii. Avionul care trebuia să îi transporte pe constănțeni nu a ajuns la București.
Adrian Porumboiu, fost finanțator FC Vaslui, echipă desființată acum 2 ani, a declarat pentru ProSport Live că mijlocașul Lucian Sânmărtean mai poate juca cel puțin doi ani la cel mai înalt nivel.
Ianis Hagi nu va merge alături de colegii săi de la Viitorul, în primele două cantonamente ale verii, iar motivele nu sunt medicale.
Decizia de joi a Marii Britanii, prin referendum, de a ieși din Uniunea Europeană, va avea efecte grave asupra ligilor de fotbal europene.
Gheorghe Hagi a publicat pe site-ul echipei Viitorul Constanța, pe care el însuși o finanțează, un mesaj foarte dur adresat Federației Române de Fotbal, mai precis, la adresa președintelui Răzvan Burleanu, și a consilierului său, Andrei Vochin.
Tribunalul București a decis joi condamnarea lui Dumitru Dragomir.